Meniul Import Animale

În aplicația Farm Manager animalele pot fi importate foarte ușor urmărind pașii de mai jos:

a) Se va face click pe meniul din partea stângă de sus a paginii, iar apoi se va face clic pe butonul ”Import animale”.

Fig. 3

b) După ce ați făcut clic pe butonul ” Import animale” aplicația va deschide o fereastră nouă precum cea din figura 4.

Fig. 4

c) După ce s-a deschis această fereastră feceți click pe butonul ” Exportă exemplu de fișier” iar aplicația Farm Manager va descărca pe calculatorul dumneavoastră un fișier ”Excel CSV”, precum cel din Figura 5, care va trebui completat obligatoriu cu: Numărul de crotaliu al animalului, Sexul, Data Nașterii.

Fig. 5

ID Stadiului în care se află animalul la momentul actual ( adică numărul de ordine care îi corespunde stadiului conform Figurii 7)

Stadiul animalului se referă la vârsta animalului când este vorba de Stadiile: ”Tineret femel 0-8 luni”; ”Tineret mascul 0-8 luni”; ”Tineret femel 8 – 16 luni” și ”Tineret taurine 8 -16 luni”

Sau la perioada fiziologică în care se află animalul când este vorba de stadiile: ”Vițea la montă”, ”Junincă”, ”Vacă odihnă”, ”Vacă la montă”, ”Vacă gestantă”, ”Taur Reproducție”, ”Taurin Adult la Îngrășat”;

- Data intrării în stadiu

- Data intrării în exploatație

Și optional cu:

- Kilograme la naștere

- Nume animal

- Culoare

- Tipul ieșirii

- Data ieșirii

Fig. 6

Fig. 7

d) După ce ați terminat de completat tabelul CSV Salvaț-il în format CSV!!!

e) Selectați categoria de animale conform ferestrei din figura 6 și exploatația pe care doriți să importați animalele, apoi apăsați butonul ”Alege fișier”, iar aplicația Farm Manager va deschide o ferestră conform figurii 8 de unde trebuie să selectați fișierul CSV pe care l-ați completat și salvat.

Fig. 8

f) După ce ați selectat acest fișier în partea de jos a paginii pe aplicație vor apărea animalele dumneavoastră , iar cele completate incorect vor fi scrise cu culoarea Roșie pentru a fi modificate.

Fig. 9

g) Dacă toate câmpurile sunt corect completate apăsați butonul ”Import animale” , iar acestea vor fi importate în câteva secunde.

Fig. 10